BADvertising: Leo Burnett

Afis bal

(click pentru mărire)

Mda… uitați aici mândrețe de afiș realizat de deștepții de la Leo Burnett România.

N-am să mă exprim eufemistic, pentru că n-are rost. Ceea ce au făcut ei este un căcat:

  • toate afișele arată la fel (pentru toate balurile organizate de Orange & Sony Ericsson)
  • numele clubului în care se desfășoară, precum și trupele care încântă lumea… sunt scrise în partea de jos, mult prea mic pentru a putea fi observate
  • stundeții nu mai știu care, unde, cum, când… o varză totală
  • pe mine mă intrigă tipul ăla cu look gay… chiar nu vreau să fiu partenera lui la bal
  • of, of… ce băiat romantic…”dragostea poate muta munții“… de ce dracu nu face asta, dacă tot poate? LAME!

Trei copii au lipit două afișe

Astăzi am fost împreună cu Rareș și a sa prietenă, Ada, să lipim două afișe. Doar două, că atâtea am avut. Dar fiecare a depus la fel de mult efort la căratul și lipitul acestora. :)

Afis 1

După ce am efectuat prima operațiune, ne-am deplasat încă 200 de metri, pentru a efectua și a doua operațiune.

Afis 2

Ca să ne întoarcem la primul afiș după 5 minute… și să vedem că deja era lipit altceva peste el :))

Afis 1_1

Ce lume…

Milionul de parai…

Cam asta a fost. 95$ și 70 de bani… banii pe reclama de la Google, ce i-a câștigat blogul.

De îndată ce voi avea timp, voi scoate toate reclamele de la Google, iar când se va termina contractul cu Ghesi, blog-ul meu va fi ad-free. Consider că el și-a asigurat existența pe 5 ani de zile… așa că alte reclame, peste 5 ani, eventual :D

Bani Google

Incredibil: net din părți blatiste :)

Iaca treabă. Eu trebuie să plătesc netul pe data de 1. În fine, termenul limită e pe 7. Dacă nici până atunci nu-l plătesc, în loc de site se încarcă o pagină drăguță care te anunță că “Accesul la internet a fost suspendat!”.

Atunci, eu, băiat deștept, scanez rețeaua și “împrumut” un al IP de pe care să stau. Așa cum am făcut și  alaltăieri. Toate bune și frumoase până aseară, când: SURPRIZÄ‚. Aceeași pagină care anunță suspendarea abonamentului :))

Cum naiba să am așa un noroc să iau de la unul care tot nu plătește netul, huh? :))

P.S. Ceea ce fac eu nu se numește furt, pentru că eu plătesc și zilele în care, teoretic, n-am net.

Prins, dat jos, dat șpagă… plecat cu următorul :D

Ieri am luat prânzul la un restaurant din Piața Alba Iulia împreună cu Noro și Alexandra. Și la restaurant nu pot să merg cu gentuța mea.

Și asta e nasol. Am purtat gentuța zi de zi, de când am venit în București, pentru că în buzunarul din față am un bilet de RATB. Dar ieri n-am avut-o.

Ghiciți ce s-a întâmplat… a venit controlul, desigur :)) Și a mers nenea șoferu’ așa de încet, că m-au prins exact când să cobor, prematur. :)

Că amendă, că proces verbal… am avut noroc că aveam doar 37 lei la mine (iar amenda e 40) și că mi-am susținut coerent și vehement punctul de vedere: să mă lase să plec cu următorul autobuz, fără amendă, fără nimic…

Dar, “să aibă și șefa de-o cafea“, le-am dat 5 lei. Ei, per total, nu e rău. 5 lei pentru două luni :P

P.S. Nu-s blatist, dar dinozaurii ăia de la Universitate nu ne mai dau legitimațiile de călătorie și toate alea…

Back in business

6 zile de când nu am mai scris. Cea mai lungă perioadă de absență nemotivată de pe blog. :)

Aveam multe lucruri de care să mă leg. Nu știu exact ce s-a întâmplat de am manifestat așa un dezinteres.

Și a trecut atât de repede… (timpul)

P.S. Am văzut o rază. Cred că răsare soarele… din mare…

Habemus șef de an

Nu am spus nimic pe lovingvama despre treaba asta, o fac acum: am candidat pentru șef de an I la FJSC.

Puteți vedea pe http://fjsc.lovingvama.vladilas.ro ce am făcut în campanie.

Am avut mai multe dubii + nemulțumiri în privința acestui eveniment:

  • Inițial, ASJC organiza alegerile. Au fost câteva zile în care doritorii și-au depus candidaturile. Pentru început am fost doi: eu și Mihaela. Prima nemulțumire a fost atunci când au intrat în cursă alte trei fete, după ce se terminase de ceva timp perioada de înscriere. Mi se pare foarte normal ca cei care vor să candideze să fie responsabili.
  • Nu a fost niciun program bine organizat. Alegerile trebuiau să se desfășoare joi… s-au amânat
  • ASJC a zburat din organizare, nu se știe cum. Extraordinar de proastă comunicare, la o facultate de profil… S-a ajuns la un mic haos, nimeni nu mai știa nimic sigur: ba că se votează la cursul domnului decan, ba că la al domnului Petcu…
  • Astăzi, după ce fiecare candidat s-a prezentat și a primit întrebări mai mult sau mai puțin inteligente, domnul decan a întrebat dacă mai dorește cineva să… CANDIDEZE! Asta mi s-a părut nasol total.

Eu am impresia (poate că e greșită) că ceea ce s-a întâmplat nu a fost corect față de ceilalți candidați. E foarte ușor să vii să culegi laurii, fără să prezinți nimic concret.

Mi-aș fi dorit să câștige Sabina, colega mea de grupă. Oricum, îi urez succes lui Cosmin! Și mie mi-a plăcut, recunosc. Și mai mult mi-a plăcut pentru că a fost unul dintre cei interesați de candidați.

Sper să facă treabă bună!