A fost organizat, ca de obicei, la sediul Facultății de Drept, între 3-5 aprilie.
Eu am fost sâmbătă, pe 4. În mare, nu mai e ce a fost. Nema distracție, nema oameni mulți și entuziaști.
Am înțeles că vineri ar fi fost ceva mai grozav la standul nostru. Așa o fi fost, dar când am mers eu era o plictiseală și o liniște totală (la FJSC, zic).
În rest, târgul ăsta începe să mă cam lase rece. Fiecare își aduce boxe tot mai mari și setează volumul tot mai tare. În curând va ajunge un tărăboi de nu va mai merge nici naiba.
Oameni buni, trăim în niște vremuri în care ne remarcăm prin inteligență nu prin zgomote cât mai puternice.
Nu știu dacă voi mai merge la anul. Mi-au plăcut din nou cei de la fizică și cred că au fost cei mai atractivi de pe-acolo. Studenți de treabă și dornici să explice toate șmecheriile pe care le aveau pe-acolo, plus două chitare la care se mai cânta din când în când… Atmosferă faină, demnă de apreciat.
Au avut becul de anul trecut:
Este un bec obișnuit, alimentat la 7000 V (parcă așa). Aș da mai multe detalii, dar nu cred că mai țin minte prea bine și nu vreau să spun prostii.
Au avut și unul fabricat industrial, pe același principiu, dar cu un gaz diferit înăuntru care dădea efectul acela roșu.
Încă ceva foarte fain, un laser care trece prin apă și se refractă lumina exact pe cursul apei. Cică ăsta e și principiul fibrei optice.







