Ce se întâmplă când tu vrei totul, iar ea îți oferă nimicul?
Sau, mai bine zis, ce simți?
Ce se întâmplă când tu vrei totul, iar ea îți oferă nimicul?
Sau, mai bine zis, ce simți?
Am să vă povestesc despre un slide ce l-am văzut la seminarul domnului Vîlcu (gata cu introducerea, destul).
“Ajutați-mă, vă rog, sunt orb!“, asta scria pe o bucată de carton așezată lângă o cutie în care să se strângă banii. La un moment dat, trecu cineva pe acolo și văzuse că orbul nu avea decât foarte puțini bani. Atunci, îi întoarce cartonul și scrie altceva.
Spre seară, în drum spre casă, îl văzuse pe orb, cu cutia plină de bani. Își continuă drumul foarte mulțumit.
“Astăzi e primăvară în Paris și eu nu o pot vedea.“, ăsta era noul mesaj de pe plăcuță… orbul n-a aflat niciodată..
Îmi permit să vă împărtășesc o melodie bestială.
Am văzut filmul ăsta, într-un final. Nu aș putea spune că m-a atras foarte tare… voi face anumite remarce, cu bulinuță de la margine:
Endless…
Simt. Trăiesc niște schimbări pe care nu mi le pot explica, deși le simt… Se pare că nu mă mai ajută capacitatea mea de autosugestie, cea mai bună prietenă, cândva. Nu mai sunt eu cel care să aibă control asupra mea, asupra a ceea ce fac. Precum un prost mă arunc cu capul în jos, conștient că nu va fi bine. Voi resimți durerea…
Acum sunt așa cum nu am crezut niciodată: un dependent. De ea, de mine gândindu-mă la ea…
În ultimele zile am o senzație foarte ciudată la trezire. Țin minte sfârșitul visului și că am o sarcină bine-definită pentru următorul vis.
Simt că trebuie să fac ceva, problema e că nu știu ce… Trecerea de la vis la viața reală se face foarte brusc, e frig în cameră, nu-mi vine să mă trezesc… nu mai fac diferența între vis și realitate…
Și mai visez că zbor. Zbor atât de sus încât mi se face rău de înălțime (deși nu simt așa ceva nici în avion). Căderea mea pare inevitabilă, dar continui să urc, cu teamă, tot mai sus… știți voi, acolo unde cerul e Carribean Blue ![]()
P.S. Poza din acel articol am făcut-o undeva pe la 10.000m ![]()
De când ne-am cunoscut, am avut o relație mai specială. Eu îl iubesc, el… nu pot fi sigur.
Câteodată simt că nu-l mai suport și vreau să merg cu altul. Dar îl iubesc, totuși, și avem și un act care oficializează relația noastră.
Cu celălalt n-am nicio bază solidă. E un fel de scăpare din întuneric, de revenire la lumină… Și mă complac în acest adulter.
P.S. Despre metrou și autobuz era vorba ![]()
Mi-ar provoca o deosebită plăcere răspunsurile voastre la întrebarea: “Ce îți vine în minte prima dată, când vezi pe tricoul unei domnișoare literele F.T.M.?”
Hai, să văd creativitate ![]()
Stau. Și atât. Sunt atât de incompetent încât nu pot să scriu un articol pe blog, deși îmi doresc mult. Îmi notez foarte multe pe telefon dar am doza de lene în mine îndeajuns de mare încât să nu le scriu și pe blog.
Pe măsură ce timpul trece, mă părăsește și entuziasmul cu care aș fi tratat acele subiecte, ca mai apoi să nu le mai tratez… deloc.
Subiectele pe care le voi aborda (nu știu în ce ordine) ar fi:
Bine că am stabilit, măcar să știu o treabă ![]()