Ora 10:25. Eram în întârziere. Trebuia să ajung pe undeva pe Calea Victoriei la 10:45, maxim. Tipic norocului meu, niciun taxi în parcare. Aștept 5 minute, vine unul. Vorbesc frumos cu el (nu obișnuiesc să vorbesc urât cu oamenii), îi zic unde trebuie să merg, și îl întreb dacă ajungem în 15 minute (atât).

Nu încearcă variante ocolitoare, și merge obișnuit (maxim 60 km/h, 80 km/h în pasaj la Unirii).
Cursa costa 11 lei, i-am dat 15, că nu aveam mărunt.
El îmi zice ¨Mulțumesc¨.
Eu, nedumerit, ¨Dar restul?¨
Atunci începe circul (nu țin minte mot-a-mot): ¨În p**a mea, dacă-s prost, și merg mai repede ca să ajungi tu la timp… Voi nu meritați nimic mă… sunteți niște nesimțiți… Ia în p**a mea restul și ieși afară¨
Mi-a dat 3 lei, i-am mulțumit și am coborât.

Concluzii:

1. A reușit să mă enerveze, tare de tot. Eu, care mă enervez foarte greu.
2. Nu i-am zis să mă ducă mai repede, nu pleca nimeni fără mine oricum, nu am discutat nimic despre preț.
3. Mă enervează că în astfel de situații nu mai gândesc. Ca atare, nici nu m-am uitat la număr, ca să fac o reclamație împotriva lui.
4. Taximetriștii iau cu 1 leu în plus față de aparat (toți)
5. Îmi trebuie neapărat o cameră ascunsă
6. M-am enervat din nou când mi-am amintit incidentul…