Sunt în Bacău, de ieri seară.

Un oraș plin de șmecheri. Nu cred că mai găsiți așa ceva în România. Aici tot amărâtu’ e șmecher și are mers de ăla legănat, cu mâinile destul de depărtate de corp și bicepșii încordați. Poartă adidași de firmă, care sunt foarte curați mereu (și să ai grijă să nu cumva să-l calci, că e nasoală treaba). Mă rog, cred că v-ați dat seama despre ce oameni vorbesc
Și dacă, din întâmplare, vreunul nu e șmecher… sigur are un prieten șmecher…

În rest, e același oraș: curățel, cu străzi destul de bune, semafoare noi, terase fancy și puține cluburi de noapte. Un oraș de care încă mă simt foarte legat dar în care nu îmi dorisem niciodată să vin.

Eu am ajuns la Bacău precum d-l Goe, care s-a mutat la București să scape de repetenție.

Ca să scurtez foarte mult: am fost prins jucându-mă pe laptop în timpul unei ore de chimie, în care erau invitați niște elevi din Luxemburg (care m-au dat în gât, de fapt) pentru schimb de experiență; urmare: doamna Zup a zis că dacă nu mă mut, nu mai trec clasa anul următor. Treaba asta a lansat o serie de discuții în cancelarie despre mine.

La matematică îmi ieșea media, după ce am fost prins copiind și luasem 1 (și domnul Cuza îmi spusese deja “silva, silvae, la toamnă, tatae”)

Atunci s-a trezit domnul Chichifoi (profesorul meu de fizică, care mă cunoștea de prin clasa a VI-a când îi dădeam eu o căruță de bani pe enciclopedii, că alea erau la modă atunci). La fizică stăteam cam prost: mai trebuia să primim o notă (din burtă, pe “activitatea” la oră), iar dacă luam 4 (sau 3, nu mai rețin), rămâneam corijent. Și atunci mi-a zis: “Lasă, dacă nu te-a lăsat domnul Cuza, te las eu”.

Și a venit mama, de la Bacău, și a vorbit cu ‘nea Șișifua (n.r. Chichifoi) să mă treacă, că mă mută.

La Gura Humorului nu puteam să rămân, pentru că era un singur liceu, iar eu, elev silitor și cu pretenții, trebuia să continui cu informatica. Mama a vrut mereu ca eu să fac liceul la Bacău, dar mie mi-a displăcut ideea de oraș mare și necunoscut. Cred că era mai bine dacă făceam aici de la început… dar, cine știe?!

Și să revenim din “scurta” paranteză în care îmi explic trecutul zbuciumat

De fiecare dată când vin la Bacău devin nostalgic după niște vremuri pe care atunci nu le-am perceput ca fiind extraordinare. Au trecut atât de repede încât nici nu mi-am dat seama că s-au întâmplat vreodată. Totuși, aici am iubit pentru prima dată, aici am avut cel mai tare prof de la liceu (căruia am să-i fac o vizită zilele astea; n.r. Barbu), aici mi-am făcut niște prieteni foarte buni. Toate acestea sunt lucruri care îmi amintesc cu plăcere de acea perioadă.

Berile în Savoy, plimbările prin parcul Cancicov… gata, că e târziu. Simțeam nevoia să fac o confesiune

Cel mai mult mă enervează că mama a instalat o antenă parabolică exact la geamul meu, și care îmi strică toată priveliștea pe care eu o admiram seara.