Dacă prima dată a fost totul ok, acum a fost mai nasol puțin.
Am ajuns la aeroport și am mers direct la check-in. Acolo era o domnișoară căreia îi mergea gura precum o moară. Mi-a dat și mie biletul, apoi mi-a recitat povestioara: fără lichide, fără foarfecuțe, fără obiecte contondente, bla bla… I-am zis că sunt în regulă și că de la București am plecat cu același bagaj.
M-am îndreptat apoi spre controlul de securitate. Mi-am scos tot ce aveam prin buzunare, laptopul din ghiozdan și geaca de pe mine și am trecut prin detectorul de metale. Totul ok. Când îmi așteptam bagajul să iasă de sub razele X, mă întreabă un nene:
– Al dvs. este bagajul acesta?
– Da, al meu este.
– Aveți ceva lichide în el?
– Da, am două parfumuri.
(între timp se mai uită pe ecran la radiografie)
– Aveți ceva creme?
– Nu, nu am.
(îmi desface buzunarul și vede gelul de duș și șamponul)
– Nu aveți voie cu astea… cantitatea maximă admisă este de 100 ml per recipient.
– Păi cu astea am venit de la București. Cum am avut voie să plec cu ele de acolo? … Asta ține de igiena personală? Sau trebuie să fiu jegos să merg cu avionul?
– Nu e problema noastră. Dacă v-au lăsat, au făcut-o pe riscul lor.
(și mi le aruncă printr-o gaură mică într-o cutie mare, închisă cu un lacăt)
Pfaaai… asta m-a enervat la culme. Păi, proștii dracului, bine că nu au văzut scrumiera metalică din buzunarul lateral, cu care puteam foarte ușor să sparg capul cuiva… și nici foarfecuța din celălalt buzunar lateral, cu care puteam să scot ochii stewardeselor, spre exemplu. Ce reguli stupide… ce naiba aș putea să fac eu cu șamponul în așa fel încât să atentez la securitatea zborului?? 
Am dat drumul la muzică, să mă mai relaxez. Și am făcut bine, pentru că am avut de așteptat ceva timp. Din cauza summitului NATO, se controlează la sânge toate bagajele, ceea ce duce la un timp mult mai mare de verificare. Astfel, avionul de la București, care trebuia să aterizeze la 17:35 a avut vreo 30 de minute întârziere, iar noi, care trebuia să decolăm cu același avion la 18:05, am plecat abia la 18:30.
Oricum, poate că a fost binevenită această întârziere, pentru că am avut parte de apusul Soarelui și am zburat și ceva timp pe noapte, iar Pământul arată foarte frumos noaptea… foarte luminat.
Zborul a fost destul de plăcut, cu excepția unor foarte mici turbulențe deasupra Carpaților.
Aterizarea
Ei, aici au fost ceva probleme. Cred că din cauza întârzierii nu am avut permisiunea să aterizăm. Asta a însemnat o tură de București, ceea ce nu m-a deranjat deloc.
Oricum, a fost foarte ciudat. La început mi-a fost frică, pentru că ba frâna (și când frânează în aer ai senzația că te vei prăbuși), ba accelera, ba se tot înclina să vireze…
Dar asta nu a fost nimic. Când mai aveam destul de puțin până la pământ, avionul zbura destul de violent…. parcă se mișca dintr-o parte în alta. Aveam impresia că pilotul vrea să aterizeze pe-o aripă, nu pe roți 
Am făcut cruce și m-am resemnat. Priveam pe geam…
Spre surprinderea mea, a fost cea mai bună aterizare din viața mea. Abia dacă am simțit-o, iar aceasta se poate observa și în filmul aterizării. Pilotul Marco a fost meseriaș
Poze, dragă
Clujul
Apus
Continue reading →
:
