Te rog.
Gânduri nocturne
A fost o noapte lungă, cu ore în șir de privit în tavan, cu timp care trece greu, cu gânduri alergându-mi prin minte ca nebunele… Ele nu știu oare că eu sunt om și oamenii pot suferi din cauza lor?
Am visat cu ochii deschiși pentru că nu puteam să dorm, tot din cauza gândurilor. Am visat la plimbări nocturne împreună cu o EA, pe străduțe cochete din cine știe ce oraș cu aer boem; eram foarte obosiți, dar foarte fericiți că eram noi doi… (poate și vântul, uneori). Am văzut soarele răsărind printre forme de case și blocuri.
Mi-au trecut prin față multe fete care au desenat sau încă desenează chestii pe sufletul meu. Mai fă-mi o inimă, te rog.
“Am avut atâtea ocazii să o sărut și totuși n-am făcut-o niciodată. Ce fraier!”
“Nu am avut niciodată curajul să-i spun cât e de frumoasă (poate că știe deja, sigur i-au spus alții de multe ori) și cât de mult îmi place de ea. Ce laș!”
M-am gândit la trecerile de la iubire copilărească la iubire adolescentină, apoi la iubire de oameni mari.
Sigur îți amintești de fata de care îți plăcea la grădiniță, căreia îi zâmbeai ștrengărește, și cum abia așteptai să vină ziua ei să o poți pupa că ți-a dat bomboană. Da, și ce emoții aveai…
Sigur îți amintești de fata de care îți plăcea în clasa a doua, pe care ai prins-o timid de mână când ieșeați pe poarta școlii și pe care ai sărutat-o după mai multe astfel de plimbări. Da, și ce emoții aveai…
Sigur îți amintești de fata de care îți plăcea în clasa a șaptea, cu care te-ai sărutat pentru prima dată french-style. Da, și ce emoții aveai…
Sigur îți amintești de fata de care îți plăcea în clasa a zecea, cu care ieșeai seara la plimbare, cu care ai făcut pentru prima dată sex, când erați la un show la o cabană. Da, și ce emoții aveai…
Și va veni vremea când sigur ai să îți amintești de fata de care îți plăcea la facultate, cu care te-ai mutat împreună și căreia i-ai spus “DA” în fața ofițerului stării civile. Da, și ce emoții ai să ai…
Unde or să mai încapă atâtea emoții? Sau atâta iubire? Mai desenează-mi o inimă, te rog.
Fluturași toxici (by Bodu)
Astazi BEM-ul a interzis distribuirea fluturasilor toxici facuti de Vanghelie sub titlu “Solutiile lui Bodu”, ca si exemplarul de vineri al ziarelor Can Can si 7plus cu al lor articol scris de Vanghelie pe pagina publicitara “Bodu si-a dat foc la valiza in cursa pentru Primaria sectorului 5”, tiparit in jde’ mii de exemplare distribuite gratuit de Vanghelie in tot sectorul (pe strada, in cutiile postale, in mijloacele de transport in comun). Pacat ca nu stie BEM-ul ce fac oamenii lui Vanghelie noaptea si ca lui Vanghelie i se rupe de decizia BEM.
http://sebastianbodu.wordpress.com/2008/06/14/fluturasi-toxici-2/
Eu zic să le dea perne, să doarmă în continuare, liniștiți…
Comemorarea mineriadei
Mergând pe motto-ul de anul trecut: “Să luptăm, cu mijlocele ce ne stau la îndemână, împotriva uitării, e o datorie pe care ne-o asumăm…“, vă amintesc că între 13 și 15 iunie 1990 s-a desfășurat prima mineriadă. Dacă nu prea știți despre ce este vorba, vă invit să faceți o mică lectură: https://lovingvama.vladilas.ro/2007/06/13/mineriada-1990-adevarul.html
Noii Golani organizează și anul acesta un concert în Piața Universității (fără protest, de data asta), vineri, 13 iunie, între orele 16:30 și 17:30. link
Se lansează Firefox 3
Gata, a fost stabilită data oficială a lansării Firefox 3: marți, 17 iunie.
Până atunci, nu uitați să vă înscrieți aici: http://www.spreadfirefox.com/en-US/worldrecord/
Sau, dacă nu vreți să primiți mail, țineți minte ca pe 17 iunie să downloadați noua versiune a celui mai tare browser.
Alexandra din “Striptease la metrou”
O mai țineți minte pe fata care a făcut striptease la metrou? Sigur că o țineți minte, așa ceva nu se uită ![]()
Ea a apărut astăzi la Dimineața devreme, pe Antena 1. Nu găsesc drept plauzibilă explicația ei, dar se pare că ar fi fost vorba de o reclamă pentru KFC. Totuși, reclamele nu cred că ar trebui făcute încălcând legile statului, și în plus nu țin minte să fi fost cineva care să filmeze cu o cameră profesională (bănuiesc că pentru o reclamă nu e OK un telefon mobil).
Iată înregistrarea:
[MEDIA=137]
Firefox 3 – record mondial de download-uri / 24h
Să m….
Da, sunt rasist… dar nu din principiu, ci pentru că mă obligă ![]()
M-am săturat de toate ciorile, de toți românii țiganizați, de toți țiganii românizați și de toți ciobanii, cocalarii etc.
Vama lansează VAMA
Excursie la Iași – epilog
Cum s-a terminat? S-a terminat? ![]()
Am fost la o cofetărie destul de drăguță, Tuffly Tuffli, pe o stradă doar cu acces pietonal, Alexandru Lăpușneanu. Apoi ne-am plimbat de la Piața Unirii până la Palatul Culturii, am mai stat puțin pe-acolo și ne-am întors la Piața Unirii, de unde am luat tramvaiul, în direcții diferite.
Nu ne-am mai văzut de atunci.
Nimic palpitant, nu? De asta nici nu voiam să mai continui.
Concluzii… au fost multe în mintea mea, atunci. Acum, cred că trebuia să merg când am vrut prima dată, adică pe la sfârșitul lui noiembrie. În februarie nu a fost deloc propice…
Pe I am cunoscut-o de pe blog: ea a ajuns de la VisUrat la Arhi (care publicase atunci un top, în care eram și eu), a citit vreo oră pe lovingvama și mi-a trimis un SMS, în care mă ruga să-i trimit o poză cu mine, că e tare curioasă cum arată cine scrie. Eu i-am dat link-ul de hi5… și de atunci am început să vorbim pe messenger, la telefon…
Pe 1 iunie s-au împlinit 7 luni de când am vorbit prima dată ![]()
Campanie Skol la metrou (2)
Se pare că afișele de la Skol au împânzit Universiteatea și Piața Unirii. Sunt 3 modele, în total. Totuși, mie îmi lipsește foarte mult unul: “Pe scara rulantă staționează NUMAI pe partea dreaptă!”
În rest, bravo lor! La tot mai multe campanii de acest gen, eventual inițiate de către Metrorex.

