Pentru că știu că sunt unii care își fac griji și își imaginează scenarii sumbre în care eu sunt protagonist, trebuie să vă mărturisesc că sunt bine, în principiu.
Am trecut prin drama înmatriculării (despre care ar trebui să scriu un articol), am mai fost într-o excursie la Iași, cu același scop ca și prima dată (și despre care aș vrea să scriu), am spălat rufe la mașină pentru prima dată în viață, am privit de sus, am trăit senzații intense, am descoperit ceva muzică faină, și, nu în ultimul rând, am avut statusuri mai ciudate 
Ultimul (“anul trecut pe vremea asta eram nebun după tine“) a stârnit reacții, ceea ce m-a surprins. Chiar nu mă așteptam…
Cel mai mult m-a impresionat o prietenă, care mi-a spus că i-ar plăcea să citească o carte cu titlul ăsta. Și mie mi-ar plăcea să o scriu, dar n-am absolut nicio idee despre cum să încep.
Sper să găsesc un început și să revin cât mai repede!
Hmm… daca stau si ma gandesc… as putea scrie eu o carte cu titlul asta
… dar o sa ma abtin pana o sa scriu “De atata timp sunt nebun dupa tine…”
Poate că anul trecut și ea era nebună după tine. Dar nici unul dintre voi nu i-a spus-o celuilalt.
Eu i-am spus. Și dacă ea era nebună, nu știu… dar tind să cred că nu
Măcar ai avut curajul să-ți materializezi sentimentele în cuvinte. E o dovadă de curaj. Măcar nu ai rămas cu îndoiala. Regreți ceva ce ai făcut, nu ce nu ai făcut. Și asta contează foarte mult. Să-ți asumi deciziile, să conștientizezi că există repercursiuni. Ai mai crescut un piculeț de-atunci, așa-i?
Păi tot timpul am avut curajul ăsta. Cred că doar o dată sau de două ori nu am avut curaj să spun ce simt
Și nu regret ce am făcut, că n-are niciun rost. Nu mă ajută cu nimic regretele…
Nu înțeleg ce-ai vrut să zici la sfârșit… că am crescut…
Păi, în general, după aceste drăguțe momente evoluăm. Creștem. Deschidem alți ochi.
Posibil. Nu cred că am stat să analizez eventuala evoluție a mea
Și poate că nici nu sunt eu acela care trebuie să tragă concluziile…
eu inca astept…
Și mie îmi pare rău… Bine ai venit acasă