4. Maria Gheorghiu

Cântă folk dinainte de ‘89 și a devenit una dintre cele mai iubite artiste, una dintre cele mai apreciate voci, fiind supranumită de către Victor Socaciu “Joan Baez a României”. “Titulatura” i se atribuia în 1993, cu ocazia câștigării trofeului “Om bun“. Site-urile vorbesc despre muzica ei ca fiind “un medicament care liniștește, dar poate creea dependență.” Drumul Mariei Gheorghiu nu a fost însă o cale ușoară, iar cariera ei nu s-a sprijinit pe artificii comerciale niciodată.
Cel mai important element pentru succesul său ar putea să fie relația cu publicul, pe care folkista o descrie ca fiind “de interdependență. Publicul mă face să dau totul din mine sau nimic. Din fericire, în situația a doua am fost de foarte puține ori. Este ca un fluid – dacă se întrerupe, actul artistic este compromis.”

Cântec fără rost

[MEDIA=50]

Copaci fără pădure

[MEDIA=51]

Descântec de dragoste

[MEDIA=52]

Floare de vârtej

[MEDIA=53]

5. Ștefan Hrușcă

A debutat în anul 1981, alături de Cenaclul Flacăra, cu care a susținut peste 1000 de concerte până în primăvara anului 1984. În 1982 a primit Marele Premiu al Muzicii Folk, iar în 1983 Premiul pentru Creație. În 1984 a părăsit Cenaclul, cântând împreună cu Vasile Șeicaru până în 1989.
A emigrat în Canada în 1991, unde a început o muncă de cercetare și de strângere a altor colinde de pe plaiurile natale, maramureșene.
Colindele sale au avut un foarte mare succes, numele de Hrușcă ajungând să fie asociat cu Crăciunul și cântecele aferente. Am ajuns să văd chiar că unii l-au acuzat pentru monopolizarea sărbătorii Nașterii Domnului.
Ștefan Hrușcă mărturisește că nu poate cânta colinde decât în limba română. Așa cântă și în străinătate, și a concertat în țări precum Germania, China, Coreea de Nord, Bulgaria, Ungaria, Rusia, S.U.A., Canada, Austria și Republica Moldova.

Întoarcerea țăranului

[MEDIA=54]

Un copac cu flori

[MEDIA=55]

Fuga din rai

[MEDIA=56]

Nunta de flori

[MEDIA=57]

Fostele iubiri

[MEDIA=58]

Trecerea prin anotimpuri

[MEDIA=59]

Rugă pentru părinți

[MEDIA=60]

Sacra banalitate

[MEDIA=61]

6. Gică Petrescu (1915-2006)

A debutat la 18 ani, ca proaspăt absolvent al Liceului “Gh. Șincai” din București, într-o formație studențească. La o serbare a venit compozitorul Ion Vasilescu. El a fost cel care l-a dus pe Gică Petrescu la radio, unde și-a făcut lansarea oficială. După moda epocii, la început a cântat la baluri și concerte de estradă; între 1937-1939 s-a afirmat profesional alături de orchestrele “Radu Ghindă” și “Dinu Șerbănescu”, la Cazinoul din Sinaia.
În afara numeroaselor turnee internaționale întreprinse de-a lungul carierei, deține un record în privința numărului de piese compuse și interpretate (peste 1.500), înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenind în timp șlagăre – piese preluate în repertoriul lor de mulți alți interpreți ai genurilor respective. Gică Petrescu este unul dintre puținii cântăreți care au înregistrat pe suporturi precum discurile de ebonită, de vinil, casete audio și CD.
Radiodifuziunea Română i-a decernat în anul 2001 premiul “Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III“, iar în 2003 a primit Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică pusă în slujba cântecului românesc, prin care a încântat sufletele a numeroase generații.
Gică Petrescu a cântat live până la vârsta de 91 de ani.

Fetițele din București

[MEDIA=66]

Du-m-acasă, măi tramvai

[MEDIA=62]

Căsuța noastră

[MEDIA=63]

Dragi prieteni, sus paharul

[MEDIA=64]

Uite-așa aș vrea să mor

[MEDIA=65]

Hai să bem un păhărel

[MEDIA=67]

Articol pe mai multe pagini!